Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean Timiş îşi analizează parteneriatele neprofitabile

Publicat in Timpolis, joi 28 martie 2013 ·

Imediat după debutul crizei economice, acum patru ani, Consiliul Judeţean Timiş decidea să-şi revizuiască portofoliul de acţiuni la diverse societăţi comerciale şi să pună capăt parteneriatelor neprofitabile. După societatea Apcan, a cărei dizolvare a fost propusă recent, prin hotărâre de Consiliu Judeţean, luate în vizor sunt alte două societăţi în care, în împrejurări nu foarte clare, administraţia judeţeană a ajuns acţionar minoritar şi, conform conducerii C.J. Timiş, nu obţine profit, dimpotrivă. Este vorba despre societăţile Intercenter (cu un parteneriat ce viza refacerea fostei vile de protocol a lui Nicolae Ceauşescu, de pe bulevardul Loga din Timişoara) şi societatea Drumco, specializată pe lucrări de infrastructură rutieră.

Parteneriate “denunţate”

Tema renunţării Consiliului Jude­ţean Timiş la parteneriatele neprofita­bile a fost luată din nou în discuţie la ul­tima şedinţă de plen. Pe lângă analiza­rea posibilităţii desfiinţării Scoietăţii de Apă şi Canal Apcan, conducerii C.J. Timiş i s-a solicitat de către consilierii judeţeni să precizeze ce va face cu ac­ţiunile de la societăţile Intercenter şi Drumco “pentru că, după cum ştiţi, în mandatele anterioare am încercat să le vindem, astfel încât să ieşim din tot felul de asocieri cu tot felul de firme”.

Interpelat pe această temă, preşe­dintele C.J. Timiş, Titu Bojin, a pro­pus să se reia Comisia de negociere le­gată de acţionariatul la cele două socie­tăţi, stabilind că Gheorghe Bologa, în calitate de preşedinte al Comisiei Economice a administraţiei judeţene, să fie şi preşedintele acestei comisii. “Sper că probabil în şedinţa din luna aprilie sau mai să putem discuta şi cla­rifica această situaţie pentru că profi­tul nu a fost mic, ci acesta a lipsit cu desăvârşire. Suntem în situaţia în care trebuie să decidem dacă vindem sau dacă cumpărăm noi totul şi astfel pre­luăm înt

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alerte de vânt, ninsori și depuneri de zăpadă în toată țara. În ce zone va fi cod portocaliu

Press Alert acum 33 minute
Sursa foto: libertatea.ro România este, joi, sub alerte cod portocaliu și galben de vânt, ninsori viscolite, depuneri de zăpadă și vizibilitate redusă. Codul galben este valabil între ora 09:00 și 23:00. În cea mai mare parte a țării, vântul va avea

OpenAI îl dă în judecată pe Elon Musk

News.ro acum o ora
Dezvoltatorul ChatGPT a deschis un proces împotriva celui mai bogat om din lume, pentru a-l opri pe acesta din a obstrucţiona schimbarea structurii companiei. „Acţiunile non-stop ale lui Elon împotriva noastră sunt doar tactici de rea-credinţă pentr

România a adus în siguranță 18 pacienți palestinieni din Gaza, 16 dintre ei copii

Mediafax acum 2 ore
Aeronava MApN a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 08:00, cu destinația Israel – Aeroportul Internațional Ilan și Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 12:00. După îmbarcarea pacienților și aparținătorilor, dar și evaluarea medicală,

Lionel Messi s-a calificat cu Inter Miami în semifinalele CONCACAF Champions Cup. Argentinianul a marcat două goluri

News.ro acum o ora
Condusă cu 1-0 pe tabela de marcaj, condusă cu 2-0 per total în dubla manşă cu Los Angeles FC şi având nevoie de trei goluri pentru a merge mai departe, Inter Miami a reuşit o revenire extrem de improbabilă, datorită lui Lionel Messi, şi s-a calific

Horoscop pentru joi, 10 aprilie 2025. O zi cu provocări la locul de muncă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua aduce treburi de rutină la serviciu, dar si acasa ai de facut multe și mărunte. Selectează prioritatile si ai incredere ca le vei rezolva cu bine. Pe de alta parte, în fundal ar putea persista senzația de mers in gol, indiferent ce ai fa

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Trump a cerut Departamentului de Justiţie să investigheze foşti consilieri

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a cerut, miercuri, Departamentului de Justiţie să investigheze doi foşti colaboratori din primul său mandat la Casa Albă, pe unul dintre aceştia acuzându-l de "trădare", un gest extrem de neobişnuit pentru un preşedinte american. Vizaţi

Riposta Chinei, cu o taxă de 84% asupra mărfurilor americane, a intrat în vigoare

News.ro acum o ora
Contramăsurile Chinei împotriva SUA au intrat în vigoare, majorând tarifele pentru toate importurile din SUA la 84%, ca represalii la creşterea tarifelor lui Trump pentru importurile chinezeşti, ajunse între timp la 125%. China anunţase miercuri că

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

0°/4°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

2°/9°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°