Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin: Scandalurile din industria alimentară, "un mare câştig"

Publicat in Romania TV, joi 28 martie 2013 ·

Scandalurile recente din industria alimentară sunt "un mare câştig", pentru că astfel pe canalele de ştiri a ajuns să se vorbească zilnic despre agricultură, problemele din domeniu şi calitatea hranei, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"De la începutul anului traversăm mai multe scandaluri naţionale şi internaţionale, pornind de la scandalul cărnii de cal până la laptele infestat cu aflatoxină. Am învăţat foarte multe lucruri pe care încercăm să le corectăm. Am mai învăţat că orice lucru rău se poate transforma într-un lucru bun", a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin la un seminar pe teme de specialitate.

Afirmaţiile lui Constantin sunt făcute în contextul în care patronatele au anunţat scăderea vânzărilor de carne de vacă pe piaţa internă cu 10% şi reducerea până aproape de zero a exporturilor de carne de vacă şi cal. Totodată, producătorii de lapte susţin că scandalurile din ultima perioadă le-au provocat pierderi de zeci de milioane de euro şi scăderea vânzărilor cu peste 40%.

"Faptul că astăzi vorbim de agricultură, faptul că în fiecare zi pe canalele de ştiri, care până acum erau bombardate numai de ştiri politice, astăzi se vorbeşte foarte mult despre agricultură, despre problemele pe care le are agricultura, despre calitatea vieţii, despre calitatea hranei pe care o consumăm în fiecare zi, cred eu că sunt un mare câştig pe care l-am avut în această perioadă", a apreciat ministrul, potrivit Mediafax.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, depusă de AUR. Ce a spus Petrișor Peiu

Mediafax acum o ora
„Am pregătit o moţiune pe care o înmânez, susţinută de 39 de senatori, intitulată: «Ministrul Radu Daniel Miruţă – dovada vie că USR şi PSD – PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei – transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru

Europa „trebuie să răspundă” la „războiul hibrid” purtat de Rusia. Apel al Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European

HotNews acum 21 minute
Incidentele recente cu drone și alte încălcări ale spațiului aerian arată că Europa se confruntă cu un război hibrid la care trebuie să răspundă cu măsuri care depășesc apărarea tradițională, a declarat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula

CCR a amânat pentru a doua oară, pentru 21 octombrie, decizia privind pensiile magistraţilor

BusinessMagazin acum 33 minute
Curtea Constituţională a amânat pentru 21 octombrie discutarea sesizării înaintate de Instanţa Supremă privind modificările care vizează pensiile magistraţilor, potrivit surselor G4Media.

Aniversariada Auchan continuă cu reduceri de până la peste 50% și peste 1.300 de oferte

Ziua Constanta acum 40 minute
De 19 ani, Auchan transformă fiecare zi într-o competiție a ofertelor și reducerilor. Până pe 21 octombrie, în magazinele Auchan din toată țara găsești peste 1.300 de oferte la produsele care contează în bugetul familiei și reduceri de până la peste

Poliţist din Timiş, cercetat după ce şi-a lovit soţia într-o parcare / Ce doi sunt în divorţ

News.ro acum 28 minute
Un poliţist din judeţul Timiş şi-a lovit soţia, cu care se află în divorţ, în parcarea unui magazin din Lugoj. Bărbatul, care este angajat la Postul de Poliţie din Topolovăţu Mare, a primit ordin de restricţie şi este cercetat penal. De asemenea, IP

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum 32 minute
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

Valentin Naumescu: Dacă Trump va primi Premiul Nobel pentru pace, nimeni nu va putea spune că nu există argumente

HotNews acum 2 ore
Profesorul Valentin Naumescu, numit de Nicușor Dan consilier prezidențial pentru afaceri externe, spune că există argumente ca președintele american Donald Trump să primească în acest an Premiul Nobel pentru Pace, pentru că „a acționat politic în di

Ministra de externe Oana Țoiu, primită azi la Washington de secretarul de stat Marco Rubio / Prima întâlnire la nivel înalt cu un oficial din noua administrație Trump

HotNews acum 2 ore
Întâlnirea va avea loc la ora locală 14.30 (21.30 ora României), potrivit Departamentului de Stat. Ministra de Externe a României Oana Țoiu se întâlnește miercuri la Washington cu secretarul de Stat Marco Rubio, potrivit agendei publice a Departamen

Circulație închisă pe Transfăgărășan din cauza ninsorilor viscolite și stratului mare de zăpadă

HotNews acum o ora
CNAIR a anunţat, miercuri, că, din cauza condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol şi un strat de zăpadă care depăşeşte 30 de cm, DN7C (Transfăgărăşan) se închide temporar, începând cu orele 10:00, între Piscu Negru și Bâlea Cascadă. Acea

A început pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva, mii de oameni stau la coadă în ploaie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Câteva mii de pelerini aşteaptă la rând în ploaie să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, transmite News.ro. Pelerinajul religios de la Ia

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

9°/18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/13°
joi

6°/15°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

7°/18°
joi

8°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/21°