Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aplicaţia care te anunţă în avans dacă ai putea fi concediat

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 28 martie 2013 ·

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Hanovra din Germania a inventat o aplicaţie prin intermediul căreia utilizatorul este anunţat în avans dacă urmează să fie concediat. Anunţul în avans al aplicaţiei este făcut cu ajutorul unei monitorizări stricte a contului de Twitter al userului “FireMe!”.

Plecând de la ideea că de cele mai multe ori anumiţi angajaţi aleg să îşi exprime frustrările legate de locul de muncă pe contul personal de Twitter, Ricardo Kawase, unul dintre inventatorii aplicaţiei, a considerat că acest tip de comunicare este cel mai vulnerabil pentru angajat, relatează Daily Mail.

Modul de funcţionare al aplicaţiei “FireMe!” se bazează pe monitorizarea mesajelor pe care angajatul le transmite prin intermediul reţelei de socializare Twitter. Astfel, aplicaţia va stabili dacă un eventual mesaj este “ameninţător” pentru cariera angajatului, şi îl va anunţa pe acesta.

Cu toate acestea, un dezavantaj al “FireMe!” este că, deşi îşi va anunţa utilizatorul de greşeala pe care urmează să o facă, mesajul ameninţător va fi totuşi postat pe o “pagină a ruşinii” integrată special în aplicaţie.

Astfel, de fiecare când utilizatorul “FireMe!” va scrie un mesaj pe Twitter despre şeful său sau colegii de la serviciu, aplicaţia îi va trimite un mesaj apropiat de formularea: “Îţi imaginezi ce s-ar întâmpla dacă şeful tău ar vedea că ai spus: îmi urăsc jobul atât de mult? Ai spus asta pe Twitter şi toată lumea poate vedea asta”.

Pentru a face aplicaţia mai interactivă, creatorii săi au integrat un sistem de punctare pentru fiecare user în parte. Astfel, “FireMe!” va stabili un procent de risc de concediere pentru fiecare persoană care foloseşte această aplicaţie.

Conform echipei de dezvoltatori a “FireMe!”, în luna iunie a anului trecut aplicaţia a înregistrat peste 22.000 de mesaje periculoase pentru locul de muncă transm

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 11 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 14 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax acum 35 minute
Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar. Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se f

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 35 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

HotNews acum o ora
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°