Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şova: Statul a intrat în noua guvernare jefuit complet, la CNADNR erau datorii de 680 milioane euro

Publicat in Romania Libera, joi 28 martie 2013 ·

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, afirmă că statul român "a intrat în noua guvernare jefuit complet", în condiţiile în care CNADNR avea datorii de 680 de milioane de euro, iar suma rămasă pentru investiţii în 2013 este de 420 de milioane de euro, informează Mediafax.

Dan Şova a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că "statul român este un stat care a intrat în noua guvernare jefuit complet".

"Avem bani de investiţii la CNADNR pentru anul 2013 o sumă de 1,1 miliarde de euro. Am luat decizia să plătim toate datoriile moştenite de la ilustrul dumneavoastră primar (Emil Boc - n.r.) şi de la iluştrii miniştri ai domniei sale şi datoriile moştenite, pe care le-am plătit deja în proporţie de 80 la sută şi le terminăm în aprilie, sunt în sumă de 680 de milioane de euro. Iniţial, am crezut că sunt 500 de milioane, dar când am spus că plătim tot, la toată lumea, la toate companiile, tot ceea ce este restant, ne-am trezit cu 680 de milioane de euro. Ne-au mai rămas 420 de milioane de euro de investiţii", a spus Şova.

Potrivit acestuia, din suma de 420 de milioane de euro trebuie să se acopere 15 la sută pentru finanţarea cu fonduri europene.

"Ei ne dau 85 la sută, noi trebuie să punem 15 la sută. După ce plătim toate datoriile, ne vom duce la prima rectificare la Ministerul de Finanţe, să le mai cerem 300 de milioane de euro să ne putem acoperi partea care ne revine din finanţarea gratis de cei 85 la sută care vine de la UE", a afirmat Dan Şova.

El a susţinut că suma de 680 de milioane de euro a fost acumulată de "Guvernul Boc, de Anca Boagiu şi de Radu Berceanu care minţeau poporul cu televizorul făcând lucrări pe care nu le plăteau".

"Este inadmisibil să îl pui pe constructor să lucreze şi tu să nu-l plăteşti sau să nu ai bani", a conchis Şova

Ministrul delegat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 25 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 13 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°