Volksbank are în portofoliu credite neperformante în valoare de circa 2,9 miliarde de euro, respectiv 12% din total, din care 1,2 miliarde de euro în România, unde unul din trei împrumuturi este într-o situaţie dificilă, a anunţat joi banca austriacă.
Provizioanele de risc ale grupului Volksbank au crescut de peste trei ori anul trecut şi se vor menţine la un nivel foarte ridicat, ceea ce va provoca noi pierderi băncii parţial naţionalizate de statul austriac, citată de Bloomberg.
Banca a anunţat joi, într-un comunicat, că provizioanele de risc au urcat de la 103,6 milioane de euro în 2011 la 366,9 milioane de euro, provocând o pierdere compensată doar de măsurile de bailout ale statului.
Volksbank a avertizat că provizioanele se vor menţine şi în acest an la un nivel foarte ridicat, mai ales în cazul portofoliilor de credite imobiliare şi corporatiste din Europa de Est, şi vor genera noi pierderi, a declarat directorul general Stephan Koren.
"Restrângerea operaţiunilor nu poate fi făcută fără pierderi. Nu există garanţii că nu vom cere din nou ajutorul guvernului austriac", a spus Koren la Viena.
Din 2008, guvernul austriac a susţinut financiar Volksbank de trei ori. Statul deţine capital fără drept de vot în valoare de 300 de milioane de euro la bancă, precum şi o participaţie de 43%, cumpărată cu 250 milioane de euro.
Volksbank a obţinut anul trecut un profit net de 312,6 milioane de euro, datorită măsurilor de bailout care au fost înregistrate ca profit, potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară. În 2011, banca a înregistrat pierderi de 959,3 milioane de euro. Excluzând sprijinul statului, Volksbank a consemnat anul trecut pierderi înainte de taxe de circa 150 milioane de euro, a spus Koren.
În septembrie 2012, Volksbank a obţinut acordul Comisiei Europene (CE) pentru sprijinul din partea statului,