Săptămâna aceasta, Spitalul din Iaşi împlineşte 35 de ani de la înfiinţare şi serbează şi cea de-a XI-a ediţie a „Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare“.
Anul acesta, sărbătorirea unităţii spitaliceşti are loc în perioada 26-30 martie, sub titlul „Recuperarea Multidisciplinară a Pacientului Vârstnic“. Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu UMF „Gr T Popa“ Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, dar şi cu Societatea Studenţilor Medicinişti.
„Anul acesta vom sărbători 35 de ani de la înfiinţarea unităţii spitaliceşti şi a XI-a ediţie a «Zilelor Spitalului». Am decis că cel mai bun mod de a celebra, este prin organizarea unor conferinţe medicale. Evenimentele au început marţi şi se vor desfăşura până la sfârşitul săptămânii. Avem foarte multe conferinţe, pe teme diferite, din domenii diferite ale medicinei. Aşteptăm atât lectori cât şi participanţi din întreaga ţară“, a declarat ec. Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare.
Evenimentele medicale vor reuni, zilele acestea, peste 250 de participanţi, medici şi asistenţi medicali din întreaga ţară. Conferinţele vor aborda teme precum reabilitarea respiratorie, patologia vârstnicului cu afecţiuni cardiovasculare etc.
Săptămâna aceasta, Spitalul din Iaşi împlineşte 35 de ani de la înfiinţare şi serbează şi cea de-a XI-a ediţie a „Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare“.
Anul acesta, sărbătorirea unităţii spitaliceşti are loc în perioada 26-30 martie, sub titlul „Recuperarea Multidisciplinară a Pacientului Vârstnic“. Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu UMF „Gr T Popa“ Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, dar şi cu Societatea Studenţilor Medicinişti.
„Anul acesta vom sărbători 3