Premierul Victor Ponta a primit, ieri, titlul „Gorjeanul Anului” 2012, distincţia fiindu-i înmânată de către şeful CJ, Ion Călinoiu. Festivitatea de decernare a avut loc la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu.
Potrivit lui Ion Călinoiu, în ultimii ani, la nivelul județului Gorj, titlul „Gorjeanul anului” a fost atribuit unor personalități ale vieții publice care și-au pus amprenta asupra dezvoltării economico-sociale a județului. Victor Ponta, premier al României, în opinia lui Călinoiu, a influențat în mod decisiv dezvoltarea capacității administrative a autorităților publice prin asigurarea unui mediu prielnic desfășurării activităților economice. „Încă de la primul mandat de deputat, domnul Ponta a sprijinit în mod concret, printr-o implicare efectivă, demersurile inițiate sau promovate de către administrația publică locală. Domnul Ponta este singurul parlamentar care a reușit să atragă intervenția investitorilor străini asupra potențialului economic al Gorjului. Apropierea față de necesitățile cetățenilor județului Gorj poate fi exemplificată prin susținerea și implicarea în realizarea proiectelor cu impact major asupra dezvoltării economico-sociale a județului, precum: reluarea lucrărilor de reabilitare a DN 66, înființarea Centrului de Primire SMURD, atragerea unor noi investitori străini, alocarea de fonduri pentru restaurarea operelor lui Constantin Brâncuși și multe altele”, a declarat Ion Călinoiu, președintele CJ Gorj. Premierul Ponta se află la cel de-al treilea mandat de deputat de Gorj şi are domiciliul în comuna Baia de Fier.
Ponta: „Am șansa pe care dumneavoastră mi-ați dat-o!”
Premierul le-a mulțumit gorjenilor pentru șansa pe care i-au dat-o, dar și pentru premiu: „În primul rând, vreau să vă mulțumesc. Nu ne-am văzut de ceva timp. Este o mare onoare pentru mine acest premiu. Apreciez