Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat joi, la Adunarea Nationala a Colegiului Medicilor din Romania (CMR), ca nu are posibilitatea de a creste salariile rezidentilor in 2013, insa, prin reorganizarea sau restructurarea sistemului, banii ramasi ar putea fi folositi in acest scop, transmite Mediafax.
"Eu am triplat veniturile rezidentilor, iar guvernarea PDL le-a taiat 25 la suta. USL a repus cei 25 la suta. Nu avem posibilitatea cresterilor de salarii in 2013, dar va readuc aminte declaratia domnului prim-ministru, ca toti banii din reorganizare si restructurare raman la nivelul sanatatii. Daca raman toti banii pe care i-am estimat, vom discuta cu Ministerul Finantelor sa-i putem duce spre o eventuala crestere a salariilor rezidentilor. Poate, spun poate. Ca va fi o crestere cu 10%, ca va fi cu 13%, mi-e greu sa spun. Sa inchidem subiectul de reorganizare si restructurare, sa vedem ce bani raman si apoi putem face o discutie", a spus ministrul Sanatatii, la adunarea CMR cu tema" Relatia medic-pacient in Romania".
Cu acelasi prilej, Eugen Nicolaescu a vorbit despre proiectele Ministerului Sanatatii pentru 2013, subliniind problema reorganizarii spitalelor si a schimbarii statutului medicilor.
"Politicile publice trebuie sa se schimbe in acest domeniu. Sa regandim statutul medicului si din punct de vedere al salarizarii. Am declansat procedura prin care avem un grup de lucru ce pregateste proiectul privind reorganizarea si restructurarea, partea cea mai complicata, "nuca", dupa cum se spune, adica spitalul, acolo unde avem multi medici, multi asistenti, dar care traiesc pe lefuri de nimic. Este un sistem care nu este controlat cum trebuie, in care multi isi fac de cap, drept pentru care am spus sa vedem cum putem schimba statulul spitalului si statulul medicului, astfel incat sa fie medici care sa ia mii de euro pe luna pentr