Cum știi să mergi către vest, dacă, să presupunem, ai chef să mergi către vest, să descoperi America cu 500 de ani înainte de Columb? Da, știu, folosești GPS-ul. Doar că nu pe la anul 1000. Nici busola n-o poți folosi, că nu ai habar ce e aia, încă. Aaa, păi, simplu! Urmărești Soarele, iar cînd ajunge cel mai sus pe cer știi că e prînzul.
Deci Soarele e spre sud. Uitîndu-te la el, stînga e estul, dreapta e vestul. Faci dreapta și o iei cătinel la drum. Toate bune și frumoase, dar ce te faci dacă afară e înnorat și nu poți vedea Soarele defel? Cam asta trebuie să se fi întrebat vikingii lui Erik cel Roșu pe cînd bănănăiau prin Atlanticul de Nord, așteptînd să dea peste țărmul pe care l-au numit Groenlanda, într-un puseu de sarcasm. Și aceeași întrebare am avut-o și eu, cu ocazia primelor episoade din serialul Vikingii, de pe History Channel (foarte mișto, vi-l recomand călduros). Evident, serialul a venit repede cu rezolvarea. Mă rog, cu ideea: vikingii foloseau niște “pietre ale Soarelui” (sunstones) cu care puteau ști unde e Soarele pe cer chiar dacă norii acopereau totul sau Soarele coborîse sub orizont.
“Magie, vrăjitorie!”, veți striga. Deloc, e doar știință, chit că vikingii habar n-aveau de asta. Și are de-a face cu polarizarea luminii.
Să explicăm: lumina este, de fapt, un cîmp electric și unul magnetic care călătoresc, oscilînd împreună, prin spațiu. Ca în imaginea 1. Aici, cîmpul electric e orientat în sus, iar cel magnetic în plan orizontal. În general, lumina din jurul nostru n-are o orientare preferențială a cîmpurilor, cel electric e și în sus, și orizontal, și între, ca în poza 2. Se cheamă că lumina e nepolarizată. Dar diverse materiale din natură au capacitatea de a polariza lumina, adică de a filtra din ea doar razele al căror cîmp electric e într-o anumită direcție. Ele se cheamă, previzibil, polaroizi și așa sînt făcuți och
