Este oficial! Silviu Prigoană a trecut peste cei 10 ani de iubire petrecuţi alături de Adriana Bahmuţeanu şi pare mai împlinit ca niciodată alături de noua lui iubită, o doctoriţă sexy. Apropiaţii „roşcatei lui Prigoană” au dezvăluit, pentru „ring”, cine este misterioasa femeie şi ce planuri au îndrăgostiţii.
După ce au fost surprinşi de paparazzii „ring” manifestându-şi dragostea pasională într-un pub din Centrul Vechi, prietenii roşcatei au dezlegat misterul. „Relaţia lor merge din ce în ce mai bine, iar ea este îndrăgostită nebuneşte. Domnul Prigoană este foarte atent cu ea. Marţi au ieşit în oraş pentru a sărbători două săptămâni de când s-au cunoscut şi s-a înfiripat relaţia”, ne-a mărturisit un apropiat al acesteia.
Este divorţată şi are o fetiţă
Potrivit apropiaţilor, „doctoriţa lui Prigoană” este o femeie puternică şi, deşi are 34 de ani şi o carieră solidă, îşi doreşte să se perfecţioneze în domeniul chirurgiei cosmetice. „Pe «roşcată» o cheamă Ioana şi are 34 de ani. Este divorţată şi are o fetiţă de doi ani şi jumătate. Este medic şi asistent la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila», iar pe lângă acestea, vrea să se specializeze în chirurgie cosmetică”, a explicat aceeaşi sursă.
Au discutat deja despre primul lor copil
Afaceristul este entuziasmat de noua lui viaţă... Şi-a luat partenera acasă şi au plănuit un copil împreună. El are patru băieţi din cele două mariaje şi acum îşi doreşte o fetiţă. „Din câte am înţeles de la Ioana, domnul Prigoană şi-a dorit toată viaţă o fetiţă. Se pare că dorinţa lui va deveni realitate, deoarece Ioana i-a promis că îi va împlini visul şi îi va dărui o fată. Din câte ştiu, miercuri s-a mutat la el şi formează o familie”, au concluzionat apropiaţii roşcatei.
49 de ani are Silviu Prigoană, urmând să schimbe prefixul pe 22 decem