Pe 6 aprilie, de la ora 16,30, în Bazinul „Delfinul” are loc prima confruntare din sferturile de finală ale Superligii Naţionale de polo, dintre AMEFA şi Sportul Studenţesc. Va fi un duel în trei acte pentru calificarea în „careul de aşi”.
AMEFA a terminat sezonul regulat pe locul 4, ceea ce îi asigură un meci în plus pe teren propriu în disputa cu Sportul. Bucureştenii se bazează pe trei jucători cu mare experienţă, dar arădenii au avantajul unui lot mai compact. Antrenorul Cristian Cosma s-a declarat satisfăcut că, după o perioadă destul de lungă, are tot lotul la dispoziție.
„La ora aceasta nu avem probleme medicale. Inclusiv Laza participă la antrenamente, şi, dacă nu se întâmplă ceva nedorit, mă voi baza pe toţi jucătorii la ora meciului. Teoretic, faptul că jucăm acasă un meci în plus e un avantaj, dar Sportul are trei jucători cu experienţă care pot face diferenţa. Să vedem cum putem să-i anihilăm. Sper să nu avem emoţii, să prindem o zi proastă. E singurul lucru de care mă tem”, a mărturisit Cristian Cosma
AMEFA a fost singura formaţie din zona locurilor 4-8 ale Superligii care a reuşit să facă remiză cu Dinamo (loc 3) şi să fie extrem de aproape de a repeta isprava cu Steaua (loc 2), în acest sezon.
Pe 6 aprilie, de la ora 16,30, în Bazinul „Delfinul” are loc prima confruntare din sferturile de finală ale Superligii Naţionale de polo, dintre AMEFA şi Sportul Studenţesc. Va fi un duel în trei acte pentru calificarea în „careul de aşi”.
AMEFA a terminat sezonul regulat pe locul 4, ceea ce îi asigură un meci în plus pe teren propriu în disputa cu Sportul. Bucureştenii se bazează pe trei jucători cu mare experienţă, dar arădenii au avantajul unui lot mai compact. Antrenorul Cristian Cosma s-a declarat satisfăcut că, după o perioadă destul de lungă, are tot lotul la dispoziție.
„La ora aceasta nu avem probleme medicale. I