Nu ştiu alţii cum sunt (nene Creangă, ce european de mare angajament ai fi fost matale...), dar eu, când mă întâlnesc pentru prima dată cu o ţară, o fac, de cele mai multe ori, prin intermediul... vameşilor. Căci, nu-i aşa, pe orice aerport din orice ţară aterizezi, ei sunt primii care, după caz, te salută frumos, îţi zâmbesc sau, de ce nu, mănâncă seminţe în timp ce îţi controlează paşaportul.

Caz concret, ca să nu vorbim din poveşti vânătoreşti. Ieri m-am întors din Amsterdam, după o frumoasă deplasare făcută posibilă de prietenii de la City Insurance. Un oraş splendid, de altfel, la care mă întorc mereu cu drag şi în care găsesc mereu lucruri şi locuri noi.

Ei bine, când am ajuns pe aeroportul Schiphol, la controlul actelor, un vameş tânăr se chinuia să îi explice, încercând mai multe limbi, unui bătrânel că are nevoie să îi arate paşaportul sau un act de identitate. Bâtrânelul se uita neajutorat la el şi se vedea că nu pricepe nimic. Noroc că l-am auzit murmurând "nu înţeleg, taică..." şi am intervenit pe post de... translator. I-am explicat bătrânelului că trebuie să îi arate vameşului buletinul, iar vameşului că unchieşul nostru vrea să ajungă la Haga. Vameşul a dat din cap îngândurat şi a zis "it is complicated", după care l-a luat pe bătrânel şi au plecat înspre un punct de informaţii. Iar acolo, abia după ce s-a convins că al nostru concetăţean a înţeles care este traseul şi de unde trebuie să ia trenul (ajutat fiind de alţi doi români aflaţi din întâmplare în zonă), abia atunci a salutat şi a plecat în treburile lui de vameş.

Când mi-a venit rândul la control, la cardul meu de identitate s-a uitat o vameşă, care, când a văzut că sunt din România, mi-a zâmbit şi mi-a spus "welcome and good luck for tonight, I think you're gonna need it", după care a râs. Iar eu am râs cu ea. Se referea, desigur, la meciul pe care în seara cu p