Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM Roman a avut meci amical în Bacău

Publicat in Ziarul de Roman, joi 28 martie 2013 ·

Știința Bacău a pierdut în fața HCM Roman, cu scorul de 23-39 (la pauză 11-16).

Prim divizionara HCM Roman a disputat joi, 28 martie, o partidă de verificare în Sala Sporturilor din Bacău în compania Științei, formație care evoluează în liga secundă. Handbalistele romașcane, pregătite de Dumitru Muși, secondat de Viorel Lazăr, au învins cu 39-23 (16-11), partida amicală din Bacău fiind una pregătitoare a celei din campionatul Ligii Naționale cu HC Zalău, în deplasare, care va avea loc marți, 2 aprilie. Reamintim, campionatul primei ligi a fost întrerupt trei săptămâni, timp în care naționala de senioare a României a avut stagiu de pregătire și jocuri la Trofeul Carpați, în perspectiva jocurilor de baraj cu Slovacia pentru calificarea la turneul final al Campionatului European.

În jocul de la Bacău, handbalistele romașcane s-au încălzit ceva mai încet, astfel că gazdele conduceau la un moment dat cu 5-3. A urmat o serie de cinci goluri consecutive ale echipei oaspete, 5-8, după care diferența de scor a început să crească în mod constant.

Pentru HCM Roman, cele mai multe goluri au fost marcate de Joldeș (7), Marin (6), Krumova (6), Gherman (5). Antrenorul Dumitru Muși a folosit, pe parcursul meciului, toate jucătoarele avute la dispoziție, adică Polocoșer, Enache, Genkova, Horobeț, Amoagdei, Marin, Pavăl, Goran, Garipova, Joldeș, Gherman, Stoleru, Agrigoroaei și Krumova. Cu cinci minute înainte de final, handbalistele care jucaseră mai mult au plecat la vestiar, astfel că formula de joc din final a fost una complet schimbată față de cea de la început. Au lipsit Vișan, Iuganu și Din, inapte de joc, cea din urmă abia operată, miercuri, la Spitalul Militar din București.

Handbalistele de la HCM Roman vor continua seria ședințelor de pregătire vineri și sâmbătă, iar după antrenamentul de luni vor pleca la Zalău pentru meciul din campion

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Noile reguli de TVA pentru IMM-uri în UE intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 26 minute
Din 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Acest nou cadru îşi propune să simplifice conformarea şi să îmbunătăţească oportunităţile de comerţ t

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Cum a răspuns Otniela Sandu, după ce a fost acuzată că stă cu Sebastian Dobrincu doar pentru bani: ”Propria ta frustrare…”

Cancan acum 2 ore
Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu se iubesc cu mult foc și patimă, spre surprinderea tuturor. Tânărul afacerist și noua lui iubită i-au lăsat pe toți mască, după ce s-au afișat împreună. Milionarul s-a despărțit definitiv de Ioana Ignat, după o lu

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°