Pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei oferă, în continuare, condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă, stratul de zăpadă depăşind, la altitudini mari, un metru şi jumătate, scrie Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia, a declarat că turiştii care îşi vor petrece weekend-ul în această staţiune vor putea practica sporturi de iarnă pe pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi din Valea Soarelui, unde stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi jumătate, în condiţiile în care, în ultimele zile, a nins. Conform estimărilor, având în vedere stratul consistent de zăpadă, pe aceste pârtii s-ar putea schia şi de Paşte. De asemenea, sunt în continuare funcţionale pârtiile Kalinderu I şi II din Buşteni, unde stratul de zăpadă este de peste 20 de centimetri, dar şi pârtiile Cazacu şi Sorica, din Azuga. Stratul de zăpadă pe aceste două pârtii ajunge, pe alocuri, la 80 de centimetri.