Plenul Consiliului Judeţean a votat joi, în unanimitate, ca trei personalităţi din domeniul culturii, sportului şi administraţiei judeţene să devină Cetăţeni de Onoare ai judeţului Braşov.
Este vorba despre violonistul şi dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi, fostul tenismen Ion Ţiriac şi actualul arhitect-şef al judeţului Braşov, Mihai Sârbu.
Singurul prezent la festivitate a fost arhitectul-şef Mihai Sârbu care, din anul 2001, este arhitect şef la Consiliul Judeţean. El coordonează activităţile de amenajare a teritoriului judeţului, de dezvoltare urbanistică şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. Totodată el supervizează şi îndrumă elaborarea planurilor de urbanism generale ale tuturor localităţilor, urmărind realizarea lor în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, care i-a înmânat placheta de Cetăţean de Onoare, a spus că Mihai Sârbu este o personalitate a Braşovului care a contribuit foarte mult la proiectele care ţin de arhitectura Braşovului.
„Este un gest extraordinar pentru mine şi vă mulţumesc. Singur nu aş fi putut deveni un bun profesionist. Mulţumesc CJ că în toţi aceşti ani nu m-a supus nici unei presiuni şi astfel am putut să-mi fac meseria în condiţii foarte bune“, a spus Sârbu.
Arhitectul Mihai Sârbu s-a născut pe 30 mai 1953. A absolvit Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca în 1973. A urmat trei ani de studii la Facultatea de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic Cluj, după care alți trei ani, la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” București, pe care l-a absolvit în 1979.
A început activitatea de arhitect la Atelierul de Proiectare Județean Miercurea Ciuc, unde a lucrat până în 1983. Următorii trei ani a fost designer la IAR Ghimbav.
Între anii 1987-1993 a lucrat la Consiliul Popular și Consiliul Județean Brașov, ca