Știrile cu privirile la situația din Cipru au fost subiectul vedetă al acestor zile, iar scenariile care de care mai apocaliptice au fost vehiculate la scară largă atât în media, cât şi în zona de afaceri. Privind retrospectiv cazurile Greciei, Spaniei, Portugaliei sau Irlandei, situația pare să fie una cunoscută, astfel încât senzația de deja-vu este pe deplin explicabilă.

Indiferent de modul în care se va încheia criza din Cipru, chiar presupunând că într-un final se va renunța la măsura şoc pentru o ţară membra UE de taxare a depozitelor, răul cel mare a fost deja făcut prin faptul că sentimentul de neîncredere în rândul investitorilor este adânc sădit. Este aşadar greu de crezut că aceşti investitori nu îşi caută deja o altă jurisdicţie cu un regim fiscal prietenos în care să îşi plaseze capitalurile.

Acest aspect este de natură să readucă în prim plan o problematică intens dezbătută în ultimii ani în mediile politice şi de afaceri româneşti, şi anume reglementarea legislaţiei firmelor de tip holding în România. Este ştiut faptul că mulţi antreprenori controlează business-urile din România prin vehicule înmatriculate în Cipru, tocmai pentru avantajele de natura fiscală existente acolo. În măsura în care va exista voinţa politică şi se va acţiona rapid şi coerent, criza din Cipru se poate dovedi un ajutor nesperat, fiind de aşteptat ca o mare parte a antreprenorilor de care vorbeam mai sus să fie dispuşi să îşi aducă în România capitalurile plasate până acum în Cipru.

Pentru a fi o măsură eficientă, reglementarea holdingurilor ar trebui să conţină într-o primă fază cel puţin o taxare redusă a dividendelor încasate şi/sau plătite în cadrul grupurilor, impozitarea redusă a câştigurilor de capital rezultate din vânzarea/lichidarea unei filiale, costuri reduse pentru transferul de active, posibilitatea reinvestirii de către firma-mamă a pro