A fost aprobat memorandumul privind preluarea CET de către Primăria Municipiului Constanţa, astfel încât primarul le promite constănţenilor că vor plăti căldura la un preţ mai mic
Săptămâna aceasta, Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat proiectul de hotărâre privind majorarea preţului gigacaloriei, retroactiv, cu 5% de la 1 februarie, după ce A.N.R.E. a aprobat cererea CET de majorare a costului de facturare. Consiliul Local a atacat iniţial decizia A.N.R.E. în instanţă însă, până la soluţionarea situaţiei, constănţenii vor trebui să plătească majorarea. Discuţiile pro şi contra acestei hotărâri nu au încetat să apară în ultimele zile, chiar dacă primarul Radu Mazăre a propus ca cetăţenii să plătească această majorare eşalonat, în cinci luni de zile.
Ieri, democrat-liberalii de la Constanţa au cerut prefectului judeţului, Eugen Bola, să atace în contencios-administrativ hotărârea C.L.M., chiar dacă niciunul dintre consilierii locali P.D.L. nu s-a împotrivit acestei hotărâri. Mai mult, pedelista Sorina Tuşa a fost cea care a susţinut plata celor 5% în mod eşalonat. În comunicatul de presă remis redacţiei, liderii P.D.L. cer socoteală Consiliului Local pentru aprobarea plăţii retroactive a majorării.
Mazăre cere socoteală CET-ului
În replică, primarul Radu Mazăre le transmite democrat-liberalilor că nu este vinovat pentru decizia CET-ului de majorare a preţului, cu care reprezentanţii A.N.R.E. au fost de acord. „Ştim foarte bine cum a stat treaba cu subvenţia, pe care anul trecut Boc a tăiat-o şi acum vin şi ne cer socoteală despre tot ce facem noi. Eu nu vreau să cresc, dar cum altfel să facem şi să acoperim diferenţa…? Aplicarea se face retroactiv pentru că ei au majorat din februarie şi cineva trebuie să plătească fix din această lună; doar să luăm bugetul şi să-l bărbierim, să mai tăiem vreo două blocuri de la Henry Coandă. Eu am at