Pe 6 aprilie, utilizatorii care fac parte din mişcare sau o simpatizează vor “asalta” Facebook cu materiale necenzurate, sperând că administratorii site-ului de socializare nu vor putea face faţă volumului.
O postare care a apărut pe Anonnews.org, site asociat cu mişcarea hacktivistă Anonymous, cheamă utilizatorii Facebook la revoltă împotriva pretinsei cenzuri exercitate de gigantul social media, relatează Computerworld.
Gruparea a ales data de 6 aprilie pentru acest protest, aceeaşi dată, potrivit însemnărilor din postare, la care a avut loc Marşul Sării în 1930, când Mahatma Gandhi a sfidat britanicii care colonizau India, şi data la care activiştii egipteni au plănuit o lovitură împotriva guvernului egiptean în 2008.
“Toţi anon-ii din lume să lovească Facebook cu materiale necenzurate. Vom continua acest bombardament cât de mult vom putea – sperăm timp de 24 de ore. Vom crea un flood în sistemul lor – administratorii lor nu vor putea să ţină pasul. Nu ne pot bana pe toţi odată”, arată chemarea la “arme”.
Muzeul Jeu de Paume a fost blocat, recent, pe Facebook timp de 24 de ore după ce a postat o fotografie care înfăţişa nudul unei femei, parte a expoziţiei despre fotograful francez Laure Albin Guillot. Fotografia a rămas pe Facebook, dar a fost cenzurată astfel încât nuditatea să fie ascunsă de privirea utilizatorilor.
Muzeul a scris pe pagina sa de Facebook că nu va mai posta fotografii cu nuduri, “chiar dacă noi credem că valoarea lor artistică este mare, şi că nu este nimic pornografic în aceste fotografii, care respectă dreptul de a publica conţinut de natură personală”.
Facebook spune, în standardele sale comunitare, că respectă “dreptul oamenilor de a împărtăşi conţinut cu importanţă personală, indiferent dacă sunt fotografii ale scuplturii David a lui Michelangelo sau fotografii de familie cu un copil alăptat”.
Come