Dimineaţa, pe răcoare, invalidatul din Deal a tăiat Bucureştii în două ca să ajungă la Convenţia Naţională a portocaliilor. “Am venit cu dragoste şi cu sufletul !” s-a mărturisit el, asemenea starletelor  de telenovelă. M-am frecat la ochi şi am ciulit urechile mai ceva ca un animal  la pândă. N-aud  bine, mi-am repetat de  câteva ori, într-un amestec de greaţă şi uimire. Vasăzică, insul are suflet, după ce deunăzi ne asigurase că sentimentele sunt incompatibile cu politica. Ptiu, drace, unde şi l-o fi ascuns până  acum ?, mă întreb scuturat de noua minciună prezidenţială. Cu sufletul său curat “l-a lucrat” oare pe Petre Roman cândva, tare demult ? Cu acelaşi  suflet neprihănit  şi-a făcut loc la Cotroceni, călcând în picioare oameni, prietenii şi principii ?  Tot cu sufletu-i milostiv  i-a jilăvit pe duşmanii de care nu se putea descotorosi altfel ? Dacă  asta înseamnă suflet, atunci scutiţi-mă ! “Sunt aici pentru a vedea dacă putem fi parteneri”, a răsunat spart glasul dezbinator şi revanşard, într-o sală cam neprietenoasă. Ce parteneriat o fi ăla cu şefu' ? De pe poziţii de forţă, de dictat, subordonatul  n-are cum să fie partener cu superiorul lui. Niciodată.  Bazaconii de campanie  electorală. Demagogie de bodegă.  “În  sufletul meu va rămâne mereu PDL-ul”, m-a izbit iarăşi cu pumnul în tâmplă musafirul elenic al sindrofiei partinice. Manipulare  exemplară ! Păi, pe seară,  primul blogger  al ţării s-a şi postat pe un site de socializare şi şi-a  vărsat neconstituţional frustrările. Şi-a întors vorba cât ai bate din picior, îmbufnat ca o caţă de mahala dâmboviţeană. Vocea îi era siteavă  şi nesigură, ca şi trupul, atins  de un uşor tremur. Pe dinăuntru clocotea, duşmănia îi ţâşnea în fiecare rostire, în fiecare privire. Fusese, chipurile, sfidat şi trădat de partidul purtat în  inimă ani la rând. Înşelat ca un amorez fudul, a ieşit în cartier şi i-a strigat ocăr