Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numele româneşti care vor urca pe scena festivalului JazzTM

Publicat in Press Alert, joi 28 martie 2013 ·

După ce, zilele trecute, oficialităţile au anunţat primul nume „mare“ pentru festivalul Jazz TM, ce va avea loc în perioada 5 – 7 iulie, în Piaţa Victoriei, Richard Bona, au apărut şi alte noi confirmări pentru această manifestare. În ziua de vineri 5 iulie, pe scenă vor urca membrii trupei timişorene Sebastian Spanache Trio. Trupa s-a înfiinţat în toamna anului 2011, avându-i în componenţă, pe lânga pianistul Sebastian Spanache, pe Csaba Santa la contrabas şi pe Radu Pieloiu la tobe şi a concertat în festivaluri de jazz importante din România şi nu numai. Printre acestea sunt Timisoara Capital Jazz, Roland Jazz Festival, Dixie Jazz Festival Veliko Tarnovo (Bulgaria), International Ethno-Jazz Fest „July Jazz” Smolyan (Bulgaria) şi Jazz Showcase de la Palatul Culturii din Budapesta. Timişorenii au apelat recent la finanţarea de tip „crowdfunding“ pentru apariţia unui material discografic, făcând apel la fanii lor să sprijine material apariţia albumului lor discografic.

Pentru ziua de 6 iulie, pe scena festivalului au fost anunţaţi Mario & The Teachers. Trupa a luat fiinţă în toamna anului 2010, la iniţiativa lui Mario Florescu, impresionând publicul prin stilul inedit, mai bine zis, o fuziune de diverse stiluri muzicale bazate pe jazz şi folclor balcanic. Deşi au o istorie scurtă în această formulă, muzicienii au la activ o sumedenie de apariţii scenice, atât în cadrul unor cluburi din ţară, cât şi la festivaluri de talie internaţională. Mario Florescu (percuţie), Radu Rotaru (claviaturi) şi Corina Ardelean (flaut), iar pentru acest concert ei îl vor avea ca invitat special pe Lucian Nagy din Blazzaj.

Pentru ultima zi a festivalului, cea de 7 iulie, melomanii se pot bucura de prezenţa şeptetului Iordache. Mihai Iordache s-a născut în 1967 la Bucureşti şi a început să cânte la saxofon în 1990, fiind influenţat de Charlie Parker, Lee Konitz şi Ornette C

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 12 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 10 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°