Despre o greva moarta de foame. Revolta de la Jurnalul national a fost innabusita brutal de Marius Tuca, directorul ziarului, prin concedierea unui redactor-sef adjuct, recte Gabriela Antoniu. Ea a venit sa-l intrebe cand vor fi virati banii de salarii, pentru ca de aproape patru luni angajatii de acolo muncesc pe datorie. A primit raspunsul. De la Tuca Marlanul, cel care le-a spus oamenilor ca pot sa se care daca nu vor sa presteze gratuit. Acelasi care facea glume porcoase in timpul sedintelor de sumar, unde am avut ocazia sa ma aflu si la care primul care radea ca un tampit era Victor Ciutacu. Si ultimul de obicei, pentru ca era greu sa te amuzi la intrebari de genul cine are cei mai mari sani de aici, pentru a nu pomeni si alte mizerii. Tuca Sensibilul era tot acolo, in aceeasi sala, dar pierdea batalie dupa batalie. Era cel care plangea cand seful lui ii taia din text, pe vremuri, desigur, cel care dormea in gara, dar era ziarist, cel care venea cu idei de campanii solide, cel care te apara de cei care interveneau sa-ti boicoteze o ancheta, cel care…a pierdut lupta. Pentru ca a avut succes in afaceri, altele decat cele legate de ziar, Tuca Marlanul a invins si a ajuns la un standard de unde nu mai poate privi in jos. Ca multi dintre cei bogati, el nu-si poate inchipui ca ai sai colegi n-au bani de transport in comun, de paine, de intretinere, de lumina, sa nu mai zic de tigari, ca deja ajungem la lux. Marius Tuca a ajuns sa se comporte ca un stapan de sclavi. Numai ca pana si sclavii primeau mancare. Subalternii sai nici de mancare nu beneficiaza de pe urma prestatiilor. Sensibilul a fost ucis de Marlanul din el.
Marius Tuca e doar un exemplu de personaj care a reusit si acum ii calca in picioare pe cei care l-au ajutat, pentru ca fara subalternii sai el ar fi fost zero barat. N-ar fi avut ce conduce. Emisiunea pe care facea a murit, dupa ce incepuse n
