Nu-l cunosc pe Liviu Vârciu. Dar am ochiul format. Am trecut prin viață. Am cunoscut oameni. Îmi dau seama din privirea lui de hoț de bibelouri ce fel de om e. Am mai întâlnit.
Liviu Vârciu e genul ăla de băiat care îți cere într-o zi 10 lei împrumut ca să-și ia un pachet de țigări. După care observi că nu numai că nu ți-i dă înapoi, dar ți-a scos și vorbe în tot cercul de prieteni că ești genul de fraier de la care iei bani moca. Așa că ești nevoit să-i îndoi puțin fața și, plin de sînge, îți dă cei 10 lei înapoi. Două luni mai tîrziu, iar îți cere 10 lei. Tu crezi că omul a învățat și că nu e atît de tîmpit încît să ajungă din nou la chirurgie maxilofacială pentru 10 lei. Dar, surpriză! Iar ești nevoit să-l bați. Și chiar nu înțelegi ce e defect în om de nu prinde procesul logic cauză-efect.
Da. Știu clar ce gen de băiat e Liviu Vârciu. E genul ăla de băiat pe care îl chemi ultimul la o băută cu băieții. Și la un moment dat vine și o boarfă și se lasă cu o poștă. Dar băiatul nu se bagă. Se scuză că a băut prea mult și că trebuie să se întindă puțin. Și-l lași și îți vezi de boarfă cu băieții pînă ți se rupe filmul. Și te trezești trei ore mai tîrziu, cu arșiță, să bei un litru de apă și vezi că toată gașca e prăbușită, în afară de băiat. Care se sărută tandru cu boarfa, în găurile căreia au fost toate falusurile și obiectele falice din casă. Și ți se pare că îl auzi că-i spune c-o iubește.
A doua zi, după mahmureală, povestești la gașcă cum se lingea el cu boarfa și rîd toți de el. El insistă că ți s-a părut, că erai beat. Că el doar i-a dat o cîrjă în scîrbă. Nu s-ar mozoli în viața lui cu o boarfă penală. Și toată lumea îl crede. Îți ceri scuze că ți s-a părut. Dar după o săptămînă auzi de la un prieten că s-a combinat cu boarfa. Îl suni să rîzi de el, dar el îți spune foarte serios că tipa nu e așa cum pare, și că poșta aia a fost doar o
