Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase: Unii au regretat că am folosit doar un cartuş pe 20 iunie 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 martie 2013 ·

Fostul premier Adrian Năstase consideră că, în cazul dosarului armelor şi muniţiilor, este vorba despre „coincidenţe”. El a afirmat că unii poate regretă că în seara de 20 iunie 2012 nu a folosit decât un cartuş din cele 400 din calibrul 38 special. Sursa: LIBERTATEA

Adrian Nastase nu a comentat deschiderea dosarului cu cartuşele pentru că a considerat că este vorba de coincidenţe.

„În plus, având dreptul să deţin pentru armele mele, de diferite calibre, câteva mii de cartuşe, ceea ce mi-ar fi permis, în ultimii 20 de ani, să organizez un mic genocid, ceea ce nu s-a întâmplat, m-am gândit că, de fapt, unii au regretat că în seara de 20 iunie nu am folosit decât un singur cartuş din cele 400 din calibrul 38 special”, a scris Năstase într-o postare pe blogul personal.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală împotriva fostului premier Adrian Năstase pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

În august 2012, procurorii anunţau că Adrian Năstase este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit în locuinţa fostului premier cartuşe pentru care acesta nu avea autorizaţie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 55 minute
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 40 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 5 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 9 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°