Am observat de mai multe ori, în ultima vreme, înlocuirea prepoziţiei de cu de către, în contexte în care cele două elemente nu sînt cîtuşi de puţin echivalente. Substituţiile apar uneori în mass-media: „«Situaţia Fortus depinde de către cei de la ANAF. Nu este de datoria mea să mă implic în această problemă», a explicat acesta“ (bzi.ro, 19.04.2008); „Randi este suspectat de către evaziune fiscală“ (RTV, 13.03.2013). Desigur, exemplele de mai sus pot fi considerate pure accidente, contaminări întîmplătoare – produse din neatenţie – între construcţii asemănătoare. Multiplicarea exemplelor pare, totuşi, să indice o tendinţă ? neaşteptată, dar nu inexplicabilă.
DE ACELASI AUTOR Huzur / "Timp cînd n-ai nevoie să munceşti şi eşti fericit" Opinologi, părerişti, părerologi Eu şi scalpul meu... Humus Situaţia actuală se leagă de istoria prepoziţiei compuse de către: aceasta a căpătat destul de tîrziu rolul de a marca, în modul cel mai lipsit de ambiguitate, agentul. În limba veche, agentul dintr-o construcţie pasivă era indicat de mai multe prepoziţii; cea mai frecventă dintre acestea, de, şi-a păstrat funcţia şi în limba actuală, în concurenţă cu forma specializată de către. Gramaticile noastre vechi descriau dubla posibilitate de construcţie: la Ienăchiţă Văcărescu, în 1787, găsim exemplele „cutare să cinsteşte dă mine“ şi „cutare să cinsteşte dă cătră mine“ (cu pasivul reflexiv). Iordache Golescu, la 1840, prefera prepoziţia de către: „să bate Gheorghe dă către Petre“. Lucrările ulterioare de cultivare a limbii au dezbătut adesea chestiunea, fie recomandînd prepoziţia compusă de către, ca mijloc mai precis de indicare a complementului de agent (preferabil lui de, între ale cărui multiple valori s-ar putea produce confuzii), fie condamnînd-o ca prea greoaie, pretenţioasă, nespecifică limbii vorbite. Pînă la a deveni mijlocul specializat (dar nu şi unic) de marc
