Tupeul şi ferocitatea infractorilor îi fac pe români tot mai puţin miloşi. Pentru că nu se simt în siguranţă nici pe stradă, nici în propria casă, ei au început să se gândească la pedepse tot mai aspre pentru infractori, iar ieşenii nu fac excepţie de la regulă.
În prezent, cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul Penal românesc este închisoarea pe viaţă. Înainte de 1989 însă, exista şi posibilitatea ca răufăcătorii să plătească mai scump. Din 1957 şi până la momentul Revoluţiei, mai bine de 100 de români au fost executaţi, iar în alte 30 de cazuri, Nicolae Ceauşescu a comutat pedeapsa în 25 de ani de puşcărie. Abolirea pedepsei capitale s-a numărat printre primele măsuri postrevoluţionare, prin Decretul-lege 7/1990. Schimbările aduse Constituţiei au întărit interdicţia. Potrivit Legii fundamentale, „pedeapsa cu moartea este interzisă”.
Nu doar legile româneşti nu ne lasă însă acum să punem infractorii la zid. Carta Drepturilor Fundamentale, inclusă în 2007 în Tratatul de Reformă a Uniunii Europene, spune că „orice persoană are dreptul la viaţă”, dar şi că „nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.
Petiţii şi iniţiative legislative pentru a relua execuţiile
Totuşi, băţul european nu prea contează pentru cei care s-au săturat să se teamă pentru viaţa şi avutul lor. „Au început să apară din ce mai multe crime, violuri în plină zi, au început să apară din ce în ce mai multe clanuri care îşi dispută teritorii, răufăcătorii, odată ajunşi la închisoare, beneficiază de mult mai multă libertate şi respect din partea autorităţilor decât un om care primeşte o pensie, un ajutor de şomaj sau munceşte cu ziua ca să poată beneficia de un trai decent, trai care nu o să ajungă la nivelul celor din închisori. De aceea propun să introducem pedeapsa cu moartea pentru faptele grave -- omor, jaf armat şi celelalte fapte care
