O serie de dezbateri despre Delta Dunării și despre alte arii protejate din Europa au avut loc recent în Serbia, în zona Parcului Național Djerdap. La reuniuni au participat reprezentanți din opt state, printre care Austria, Germania, Slovacia, Croaţia, Ungaria, România și Bulgaria, una dintre temele abordate fiind turismul în ariile naturale protejate și limitele până la care trebuie să meargă astfel de activități, fără să fie afectate habitatele protejate.
„Scopul participării reprezentanţilor Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, membrii ai echipei de proiect la această Întâlnire a Grupului de Lucru pe Turism, a fost acela de a colecta ideile tuturor partenerilor şi de a discuta toate posibilităţile pentru proiectarea centrelor digitale de informare, precum şi pentru planificarea în detaliu a turului de evaluare şi creare a unei calităţi comune pentru servicii turistice. Cele două zile de lucru intens şi rezultatele acestora au reprezentat o bază perfectă pentru elaborarea în comun a activităţilor din cadrul pachetului de Turism. De asemenea, instruirea responsabililor de proiect pe tehnici de moderare va ajuta la o armonizare a modului de organizare şi de obţinere a celor mai bune rezultate în cadrul întâlnirilor viitoare de lucru, având în vedere diversitatea partenerilor şi a subiectelor abordate. Această instruire va avea efecte pozitive pe termen lung, întrucât abilităţile dobândite vor putea fi valorificate de ARBDD în activităţile viitoare”, precizează reprezentanţii ARBDD.
Întâlnirile din Serbia sunt înscrise în cadrul Programului DanubeParks, proiect finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei 2007- 2013.
O serie de dezbateri despre Delta Dunării și despre alte arii protejate din Europa au avut loc recent în Serbia, în zona Parcului Național Djerdap. La reuniuni au participat reprezent