Un eveniment extrem de fericit a avut loc la un centru pentru protejare a animalelor sălbatice din Greenwich. O femelă de girafă Rothschild a dat naştere unui pui sănătos, de sex feminin.
Puiul de girafă a făcut primii paşi cu ajutorul mamei, numită Petal, iar evenimentul a fost surprins de un îngrijitor, relatează counselheal.com.
"Mama a născut singură. Este o mamă minunată. A fost foarte mândră şi a încercat să ne arate tuturor puiul nou-născut", a declarat directorul centrului, Marcella Leone, despre Petal, femela în vârstă de 6 ani.
În prezent, subspecia de girafe Rothschild este una dintre cele mai rare, fiind trecută pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie.
Aceste girafe sunt originare din Africa de Sud şi sunt protejate prin lege, având în vedere că în sălbăticie astăzi regăsim mai puţin de 700 de exemplare.
Petal şi puiul ei trăiesc într-un grup de cinci girafe dintre care două sunt însărcinate.