Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea IŞJ anunţă că înscrierea în clasele pregătitoare va fi simplificată

Publicat in Glasul Aradului, joi 28 martie 2013 ·

Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad vine în sprijinul părinţilor care vor să îşi înscrie copiii în clasele pregătitoare, pentru a evita astfel situaţiile neplăcute înregistrate anul trecut, când aceştia nu prea ştiau încotro să apuce.

„Părinţii îşi pot lua informaţii privind înscrierile în ciclul primar din patru surse. Prima sursă este site-ul Inspectoratului Şcolar Jude­ţean Arad şi site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro, la rubrica Înscrierea în învăţământul primar 2013. A doua sursă de informare sunt şcolile, cu ocazia unui evenimentului «Ziua porţilor deschise». Astfel, fiecare unitate de învăţământ în care există clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public într-una din zilele din intervalul 30 martie – 7 aprilie. Părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şi vor putea discuta cu cadrele didactice. Părinţii se vor putea informa şi de la grădiniţe. În perioada 1-12 aprilie, vor fi organizate întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor ai căror copii se află în grădiniţă şi care vor fi cuprinşi în învăţământul primar în anul şcolar 2013 – 2014. A patra sursă de informare este Telverde cu numărul 0 800 816 257, care devine operativ de la 1 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 16.00“, ne-a declarat prof. Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.

Astfel, pentru prima oară, părinţii, cadrele didactice şi toţi cei interesaţi vor putea să viziteze şcolile care adăpostesc clasele pregătitoare, în cadrul Zilei porţilor deschise. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a decis ca începând din acest an, pentru a veni în sprijinul părinţilor şi pentru a-i ajuta să ia o decizie potrivită, unităţile de învăţământ să organizeze în perioada 30 martie – 7 aprilie Ziua porţilor deschise. Astfel, în intervalul orar 14.00 – 18.30, toţi cei interesaţi, în special părinţii, vor putea să viziteze spaţiil

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 41 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 35 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°