Azi-mâine, adică peste nicio lună, se va împlini un an de guvernare a Uniunii Social Liberale, reprezentată cu (dez)onoare la nivelul Executivului de către Victor Ponta. Adică un an de când, cu dărnicie suspectă, preşedintele Traian Băsescu ceda guvernarea, la distanţă mică de alegerile locale, duşmanilor săi de netăgăduit, în defavoarea partidului de care tocmai s-a despărţit în mod oficial.
Pentru că sunt absolut convins că premierul va deforma în mod grosolan realitatea în momentul în care, cu siguranţă, se va acoperi de festivism cu ocazia împlinirii anului de realizări măreţe, îmi permit să încerc a vă ţine memoria trează punctând câteva dintre acestea, cu ghilimelele de rigoare, desigur.
Guvernele Uniunii Social Liberale nu au fost capabile să redeschidă spitalele desfiinţate de executivul condus de Emil Boc – unul dintre punctele forte ale propagandei anti-PDL -, taxa pe valoarea adăugată a rămas 24 la sută, contribuţiile la asigurările sociale au rămas la fel de mari, punctul de pensie nu a crescut la 45 procente, impozitul a rămas neprogresiv, nici vorbă de vreun loc de muncă din milionul promis pentru următorii patru ani - au mai rămas doar trei! -, investiţiile au îngheţat precum finanţarea proiectelor de infrastructură, şcolile nu au fost decomasate, nici vorbă de cardul de credit pentru întreprinderile mici şi mijlocii, acordurile cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială ne sunt la fel de necesare precum aerul, cele 16.000 de noi locuri din grădiniţe s-au pierdut printre filele proaspăt albite ale tezei de doctorat a premierului. Şi enumerarea ar putea continua cu instituirea impozitului agricol suplimentar, cu aventura politică de vara trecută care a determinat scumpirea vieţii, cu inflaţia de parlamentari incompatibili şi de miniştri penali.
Aşa că putem spune, cu încrâncenarea de rigoare, că „mai e puţin, mai e
