Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir i-a "turnat" pe tricolori: "Fanii trebuie să ştie!" INCREDIBIL Party până în zori la Amsterdam! Torje, Chipciu şi Tamaş, printre petrecăreţi

Publicat in Pro Sport, joi 28 martie 2013 · ·

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seară, într-o emisiune televizată, că mai mulţi componenţi ai echipei naţionale a României au petrecut până la 07.00 dimineaţa, după meciul pierdut la Amsterdam, cu Olanda, scor 0-4.

"Jucătorii au chefuit după meci până dimineaţă, unii jucători nu au ajuns nici la 07.00 dimineaţa. Am informaţia de la un om din interior, e sigur. Publicul trebuie să cunoască, să ştie. Asta se întamplă dacă nu poţi stăpâni echipa. Sunt două motive pentru care jucătorii beau, necazul sau bucuria. Trebuie să existe o limită, cineva să-i ţină în frâu. Staful unde era? E o haită de oameni acolo, lângă el, care sunt plătiţi", a declarat Dragomir, într-o emisiune la Realitatea TV.

Oficialul ligii, care ocupă şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a precizat că la petrecere "au fost mai mulţi jucători tineri, iar de la Steaua au fost vreo şase-şapte".

Dumitru Dragomir a admis la cererea realizatorului emisiunii doar trei nume din lista jucătorilor care au petrecut la Amsterdam, după meciul cu Olanda, Gabriel Torje (Granada), Alexandru Chipciu (Steaua) şi Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion).

Preşedintele LPF a precizat că Adrian Mutu (Ajaccio) nu a fost printre aceşti jucători, el plecând din cantonamentul naţionalei imediat după meci.

Dragomir este de mai mult timp în conflict cu selecţionerul Victor Piţurcă, pe care l-a criticat aproape de fiecare dată când a vorbit despre echipa naţională.

România a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Vineri, România a remizat la Budapesta, cu Ungaria, scor 2-2.

Mediafax

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, mier

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 57 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 56 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 43 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°