De luni, elevi şi profesori din toată ţara se pregătesc să organizeze timp de cinci zile diverse manifestări extraşcolare cuprinse în proiectul naţional „Şcoala altfel”, iniţiat de Ministerul Educaţiei. Şi la Buzău, elevii şi-au stabilit deja diverse manifestări care de care mai interesante.
De exemplu, marţi, de la ora 16.00, peste 40 de copii de la Şcoala Generală nr. 1 Buzău „Cpt. av. Mircea T. Bădulescu”, vor avea ocazia să se întâlnească pentru prima dată în viaţa lor cu un scriitor român „în carne şi oase”. Cu acest prilej, va fi lansată cartea de versuri a prof. Stelian Grigore, „Morile văzduhului”. Stelian Grigore a publicat până în prezent 10 cărţi şi este membru titular al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Braşov. Timp de peste 40 de ani, acesta a predat limba şi literatura română la Şcoala Generală din comuna Ţinteşti, judeţul Buzău, printre elevii săi performanţi încă de pe băncile şcolii fiind şi ing. Constantin Toma, patronul cunoscutei firme „Grup Romet” Buzău. Manifestarea va fi moderată de scriitorul Marin Ifrim.
Laboratoare mobile în curtea Inspectoratului de Poliţie
Tot marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean vor derula alături de Inspectoratul Şcolar programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Astfel, pe 2 aprilie, în intervalul orar 09.00 – 13.00, IPJ Buzău îşi va deschide porţile pentru elevii buzoieni care doresc să observe îndeaproape o parte din tehnica folosită de poliţişti în activitatea de combatere a infracţionalităţii.
În curtea inspectoratului vor fi amenajate câteva „ateliere”, unde vor fi expuse un laborator mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru cercetările efectuate la locul producerii unor evenimente, echipamentele de care dispun luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, autospeciale aflate în dotarea Poliţiei de Ordine Publică şi Poliţiei Rutiere,