Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul bentiţei tricolore, reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării

Publicat in Romania Libera, joi 28 martie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a declarat pentru Digi24 că a primit prima sesizare în cazul scandalului de la liceul din Covasna, unde o elevă a fost ameninţată după ce a purtat bentiţa tricoloră în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, potrivit Digi24.ro. Petiţia, care a ajuns ieri la sediul CNCD, este semnată de un parlamentar din Covasna, Marius – Lucian Obreja, care îl reclamă pe inspectorul general al Inspectoratului Şcolar General Covasna, Kerestely Irma, pe directorului Grupului Şcolar „Korosi Csoma Sandor”, Simon Istva, şi pe profesoara/diriginta elevei, Bajkuj Mihaela, pentru discriminare etnică.

„Există o petiţie depusă şi urmează să derulăm procedura legală: urmează audieri, după care soluţionare. În audieri vom invoca problema că s-a făcut o plângere în numele altei persoane. Petiţia e depusă de un parlamentar în numele fetiţei, ca atare, dacă părinţii fetiţei nu-şi asumă petiţia, ea va fi respinsă”, a declarat Asztalos Csaba.

"Conform celor declarate de către eleva Sabina Elena Muruianu, decizia purtării bentiţei tricolore a venit în urma celor întâmplate pe data de 30 noiembrie 2012, când elevii de la secţia română de la grupul Şcolar Korosi Csoma Sandor au fost nevoiţi să facă o cerere la directorul şcolii pentru a intona Imnul Naţional al României, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Pe tot parcursul intonării imnului, elevii de la secţia maghiară, îmbrăcaţi în tricouri cu harta Ungariei Mari, purtau doliu şi au adus injurii, au arătat semne obscene celorlalţi elevi. Directorul Grupului Şcolar, Simon Istva,, inspectorul şcolar general de la ISJ Covasna, Kerestely Irma şi niciun cadru didactic nu au avut vreo reacţie, iar acţiunile elevilor de la secţia maghiară au fost considerate ca fiind de natură instigatoare, muşamalizându-se evenimentul. Prin compararea celor d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°