După mai bine de 20 de ani, activiştii pentru romi trebuie să reevalueze - sub presiunea realităţilor - domeniul, societatea şi propriul discurs.
În ultima perioadă două evenimente importante legate de romi merită semnalate: primul este felul în care această temă se reflectă în interviul de la BBC al primului ministru Victor Ponta (vezi aici) iar al doilea este drama unei familii de romi care a donat organele fiicei lor ucise. Aparent nicio legătură între cele două însă există un punct comun care merită toată atenţia. Exprimat simplu şi scurt acesta poate fi cuprins într-o întrebare: când suntem romi şi când nu, când contează / este relevantă etnia şi menţionarea ei?
Să le luăm pe rând. În ceea ce priveşte afirmaţiile premierului sunt convins că acestea sunt cel puţin nefericite. Distincţia romi – români, remarcată şi de jurnalista de la BBC, a fost taxată de organizaţiile de drepturile omului din România şi exploatată politic de către opoziţie (aceeaşi care acum ceva timp făcea afirmaţii aproape naziste prin gura fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi). Dar dincolo de toate acestea, rămâne ca un fapt că unii cetăţeni români de etnie romă merg în Occident pentru a beneficia de ajutoare sociale sau pentru a cerşi. Da, unii dintre ei sunt victimele unor reţele de trafic; da, alţii fac asta din cauza discriminării şi a sărăciei din ţară; da, ei sunt simbolul eşecului sistemului românesc de educaţie şi incluziune.
Dar îi fac toate acestea mai puţin romi? Iată o întrebare pentru care cred că societatea aşteaptă un răspuns de la organizaţiile de romi, de la activiştii romi, de la toţi aceia care ne identificăm drept apărători ai drepturilor minorităţii.
În cazul celui de-al doilea subiect avem drama unei familii a cărei fiică este ucisă. Tatăl decide ca organele să fie donate unor alţi bolnavi a căror viaţă este astfel salvată. În int