Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta e cea mai tare PARCARE laterală din lume

Publicat in Antena 3, joi 28 martie 2013 ·

Doi fraţi britanici au reuşit să atingă un nou record mondial pentru cea mai înghesuită parcare laterală, obţinând o distanţă de doar 13,1 centrimetri între maşini.

După mai multe încercări eşuatee, John Moffatt, cel mai mic dintre fraţi, a reuşit să doboare recordul anterior, respectiv de o distanţă de 14 centrimetri.

Ulterior, fratele său, mai mare cu doi ani, a realizat cea mai strâmtă parcare laterală din lume, cu o distanţă de doar 13,1 centrimetri între maşinile parcate în faţă şi în spate.

"Este uimitor să deţinem acest record împreună, mai ales că suntem foarte competitivi unul cu celălalt, dar John îmi reaminteşte tot timpul că el a fost primul care a reuşit această parcare", a declarat Alastair Moffatt pentru dailymail.

Autovehiculele folosite pentru a bate acest record au fost două maşini Mini Mayfairs. Noua performanţă a fost omologată de Guiness World Records.

Doi fraţi britanici au reuşit să atingă un nou record mondial pentru cea mai înghesuită parcare laterală, obţinând o distanţă de doar 13,1 centrimetri între maşini.

După mai multe încercări eşuatee, John Moffatt, cel mai mic dintre fraţi, a reuşit să doboare recordul anterior, respectiv de o distanţă de 14 centrimetri.

Ulterior, fratele său, mai mare cu doi ani, a realizat cea mai strâmtă parcare laterală din lume, cu o distanţă de doar 13,1 centrimetri între maşinile parcate în faţă şi în spate.

"Este uimitor să deţinem acest record împreună, mai ales că suntem foarte competitivi unul cu celălalt, dar John îmi reaminteşte tot timpul că el a fost primul care a reuşit această parcare", a declarat Alastair Moffatt pentru dailymail.

Autovehiculele folosite pentru a bate acest record au fost două maşini Mini Mayfairs. Noua performanţă a fost omologată de Guiness World Records.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 7 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°