Asociaţiile bolnavilor de hepatită au lansat astăzi Carta Albă a a Hepatitei în România, o strategie naţională de combatere a problemelor cu care se confruntă bolnavii de hepatită C în ţara noastră, pe care o propun autorităţilor sanitare.
„Despre câte boli cronice putem spune, la ora actuală, că sunt vindecabile? Despre foarte puţine! Iar una dintre ele este hepatita C“, a subliniat conf. dr. Liana Gheorghe, şefa Secţiei III a Departamentului de Gastroenterologie a Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic, din cadrul Institutului Fundeni.
Cu toate acestea, în România, în prezent, accesul la tratamentul curativ al bolnavilor cu hepatită C este extrem de limitat. „În România, 3,23% din populaţie este infectată cu virusul hepatitic C, adică 633.080 de oameni, după cum a arătat Studiul Naţional Multicentric. Din aceştia, am tratat doar 40.000 de bolnavi. Practic, este vorba despre 6,3 pacienţi din 100“, a completat conf. dr. Liana Gheorghe, în cadrul evenimentului de lansare a Cartei Albe a Hepatitei în România.
Protocol între Ministerul Sănătăţii şi pacienţi
Odată cu lansarea strategiei naţionale propusă autorităţilor de către pacienţi sub forma Cartei Albe, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat un protocol cu Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, şi cu Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).
„România are o problemă cu hepatita C, cum are şi cu multe altele. Conştientizând că aceasta există, împreună putem găsi soluţia. Întâlnirea de astăzi este un pas în identificarea priorităţilor pentru a veni în sprijinul pacienţilor“, a declarat Nicolăescu.
Tripla terapie, speranţa pentru cei 600.000 de bolnavi
Tratamentul oferit şi-aşa unui număr prea mic din pacienţii cu hepatită C din România are şi o eficienţă redus