Comitetul Executiv al UEFA s-a reunit joi la Sofia şi a adoptat un „plan de acţiune” pentru protejarea integrităţii fotbalului şi lupta împotriva trucării meciurilor, scrie Agerpres.
Planul propus de forul european va intra în vigoare în cursul acestui an, fiind acceptat de federaţii, ligi, cluburi şi jucători.
„Familia fotbalului european a decis să-şi unească forţele pentru combaterea ameninţării trucării meciurilor, recunoscând că aceasta reprezintă un risc pentru fotbalul de pe continent, precum şi o ameninţare globală, dar şi o provocare pentru sport în ansamblul său", se arată într-un comunicat al UEFA.
Planul de acţiune include, printre altele, un cod de conduită, programe educaţionale şi preventive, sisteme de detectare a fraudelor la pariuri, precum coordonarea cu autorităţile naţionale.
Codul de conduită prevede interdicţia pentru jucători, arbitri şi antrenori de a paria pe competiţiile la care participă, precum şi derularea unor programe educative cu ocazia cursurilor rezervate arbitrilor, precum şi la turneele de juniori organizate de UEFA.
Sistemele de detectare a fraudelor supraveghează meciurile din primele două divizii din fiecare dintre cele 53 de ţări membre ale UEFA, precum şi la cele din cadrul cupelor naţionale.
Pe lângă politica de „toleranţă zero" faţă de trucarea meciurilor, se prevede şi o cooperare „activă" cu autorităţile naţionale şi se vor face demersuri pentru armonizarea sancţiunilor disciplinare la nivel european, precum şi o definiţie comună a „fraudei sportive" ca delict.
Industria pariurilor va avea rolul ei în combaterea aranjamentelor din fotbal, prin interzicerea pariurilor pe jocurile de la competiţiile juvenile, atât la nivel naţional cât şi continental, şi recunoaşterea dreptului organizatorilor de turnee de a primi o compensaţie din partea caselor