Impozitul pe veniturile agricole ale fermierilor cuprinde mai multe „anomalii“ care îl fac greu de aplicat în judeţul Vrancea. Reprezentanţii ţăranilor, sindicatele, dar şi patronatele au acuzat, ieri, la Comisia de Dialog Social că există prevederi aberante în legislaţia fiscală referitoare la impozitarea veniturilor agricole care se aplică din acest an. La nivel judeţean a fost decisă înfiinţarea unei comisii fomată din reprezentanţi ai sindicatelor şi fermierilor care să propună câteva modificări ale impozitului pe care să le trimită la Bucureşti până la 15 aprilie.
Reprezentanţii ţăranilor, sindicatele, dar şi patronatele din judeţ au acuzat, ieri, la Comisia de Dialog Social, că există anomalii în legislaţia fiscală privind impozitul pe veniturile agricole. Una dintre situaţiile aberante a fost prezentată de Costel Ichim de la Sindicatul Propact. Potrivit acestuia, actuala formulă de calcul a impozitului permite ca o persoană să îşi împartă suprafeţele agricole lucrate astfel încât, deşi teoretic ar avea venituri de mii de lei în fiecare lună, practic să nu plătească niciun leu impozit. Se ajunge în această situaţie dacă suprafaţa de teren lucrată şi numărul de animale nu depăşeşte limitele impozabile. De exemplu, un fermier poate lucra 2 hectare de cereale, 2 hectare de cartof, 0,5 hectare de legume în câmp, 1,5 hectare de livadă, 0,5 hectare de vie, 0,3 hectare de flori, să crească două vaci, 10 capre, 6 porci, 100 de găini, 50 familii de albine şi, pentru că nu depăşeşte aceste limite scutite de impozite, nu plăteşte niciun leu la stat. În schimb, dacă „o băbuţă“ are trei vaci în curte trebuie să plătească impozit pentru animalul care depăşeşte limita la această categorie.
Un alt aspect a fost semnalat de Mariana Botea de la Federaţia Agroterra. Potrivit acesteia, cadrul legislativ nu ţine cont de realităţile