Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locotenenţii primarului Nichita şi averile strânse de aceştia în slujba comunităţii

Publicat in Adevarul, joi 28 martie 2013 ·

Majoritatea şefilor regiilor, societăţilor sau direcţiilor din cadrul Primăriei Iaşi s-au instalat în birourile instituţiei publice în primul mandat al primarului Gheorghe Nichita, după 2004.

Cei mai importanţi oameni aflaţi în subordinea primarului de Iaşi, Gheorghe Nichita, se bucură de prosperitate materială, potrivit ultimelor declaraţii de avere.

Cel mai bine situat în topul averilor de la Primăria Iaşi este, de departe, Cosmin Coman, şeful Direcţiei Dezvoltare şi Proiecte Europene. Familia acestuia deţine şase terenuri, dintre care trei cu suprafeţe mai mari: 1.625 mp în comuna Miroslava, 5.400 mp în comuna Aroneanu, 2.250 mp în comuna Tomeşti, cumpărate în 2004. Un an mai târziu, familia Coman îşi îmbunătăţeşte profilul imobiliar cu 2.000 mp de teren în extravilanul oraşului Podu Iloaiei şi 6.000 mp în comuna Miroslava, iar în 2007 cu aproximativ 900 mp în municipiul Iaşi.

În declaraţia de avere a lui Cosmin Coman mai apare o casă cu o suprafaţă de 225 mp din Iaşi şi un garaj de 53 mp, construit în 2012.

Şi la capitolul conturi bancare, Coman se află în vârful topului de la Primărie, cu 16 conturi, depozite bancare sau fonduri de investiţii. Toate sunt în lei, deschise în perioada 2004-2011 şi au o valoare totală de aproape 100.000 de lei. Anul trecut, Coman a pus deoparte 8.400 de lei. Familia Coman deţine acţiuni la patru societăţi şi a împrumutat alţi patru agenţi economici cu sume totale de aproximativ 460.000 de lei.

Cosmi Coman mai are un credit de peste 185.000 de euro contractat de la banca Volksbank în 2007 şi scadent în 2037, iar celelalte datorii în valoare totală de 185.000 de lei sunt către mai multe persoane fizice. Venitul încasat de Coman de la Primărie în 2011 este de 41.989 de lei, la care s-au adăugat 468 de lei ca membru al Consiliului de Administraţie la RATP şi 156 de lei ca membru CA la SC Fotbal. Venituril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 29 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 40 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 38 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 15 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°