Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost spitalizat noaptea trecută din cauza unei recidive a unei infecţii pulmonare, a anunţat azi dimineaţa preşedinţia sud-africană, informează Mediafax. “Medicii îl îngrijesc şi se asigură că beneficiază de cel mai bun tratament medical posibil şi de tot confortul”, dă asigurări un comunicat al preşedinţiei.
Preşedintele Jacob Zuma i-a urat o recuperare rapidă eroului naţional, un simbol al luptei antiapartheid. “Îndemnăm poporul sud-african şi lumea întreagă să se roage pentru scumpul nostru Madiba (numele clanului Mandela) şi pentru familia sa (…) Avem o încredere totală în echipa medicală şi suntem convinşi că vor face tot posibilul pentru a-l însănătoşi”, a spus şeful statului, citat în comunicat. Preşedinţia, care nu a precizat unde a fost spitalizat Mandela, îndeamnă din nou presa din lume să “respecte intimitatea” lui Mandela “pentru a permite medicilor să îşi facă treaba”.
La începutul lui martie, Mandela, laureat al Premiul Nobel pentru Pace, a fost spitalizat pentru 24 de ore. Preşedinţia a anunţat atunci că era vorba despre examene de rutină. Ultima spitalizare de durată, care a durat optsprezece zile, a avut loc în decembrie 2012 şi a fost cauzată de această infecţie pulmonară recurentă.
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost spitalizat noaptea trecută din cauza unei recidive a unei infecţii pulmonare, a anunţat azi dimineaţa preşedinţia sud-africană, informează Mediafax. “Medicii îl îngrijesc şi se asigură că beneficiază de cel mai bun tratament medical posibil şi de tot confortul”, dă asigurări un comunicat al preşedinţiei.
Preşedintele Jacob Zuma i-a urat o recuperare rapidă eroului naţional, un simbol al luptei antiapartheid. “Îndemnăm poporul sud-african şi lumea întreagă să se roage pentru scumpul nostru Madib