Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: L-au condamnat pe Mischie al meu după zece ani

Publicat in Pandurul, vineri 29 martie 2013 ·

„L-au condamnat pe domnul Mischie al meu de la Gorj, după zece ani. Care este efectul pentru popor? După zece ani am şi uitat ce a făcut de fapt", a declarat Victor Ponta ieri la Mehedinţi, tema fiind reluată câteva ore mai târziu la Târgu Jiu.

În Colegiul său, Ponta a vorbit despre cum trebuie făcută o reformă reală în Justiţie, reformă care, în opinia sa, presupune şi termene mai scurte la procese, el dând ca exemplu cei 9 ani care s-au scurs pentru ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, să primească o condamnare definitivă şi irevocabilă din partea instanţelor de judecată. Ponta a spus că până şi el uitase faptele pentru care mai era judecat Mischie, menţionând că după atâta timp efectul unei condamnări asupra oamenilor este mult mai redus. „De fapt, Justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă. Când a fost condamnat domnul Mischie până şi eu nu mai ţineam minte pentru ce a fost condamnat, dacă nu se judecă procesele mai repede. Cine e vinovat plăteşte, cine e nevinovat, scapă. Aşa ţinem un proces 9 ani, 10 ani, 15 ani şi care mai e efectul pentru oameni după 10 ani că cineva mai primeşte o pedeapsă?”, a întrebat, retoric, premierul Victor Ponta.

Vrea să-l facă mândru pe Băsescu

Ponta a menţionat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, îşi doreşte o reformă reală în sistem. „Am de gând să mergem mai departe cu reforma adevărată a Justiţiei, care ar însemna procese mai scurte, accesibilitate pentru oameni, că dacă nu ai bani să mergi de 100 de ori la Bucureşti sau Craiova te laşi păgubaş. Judecătorii sau procurorii, când greşesc, să plătească, pentru că şi noi când greşim plătim”, a declarat Ponta. Premierul a menţionat că de abia după ce ar fi îndeplinite aceste trei condiţii pe care le consideră de bază, Justiţia din România ar putea fi una cu care „să se mândrească” şi preşedintele Traian Băsescu. @N_

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 53 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°