Jurnalul unui român în Ghana găzduieşte şase articole frumoase scrise de Raluca Zaharia. Articolele sunt Jurnalul celor două săptămâni în care Raluca m-a vizitat în Ghana şi am călătorit de la Atlantic până la graniţa de Nord cu Burkina Faso. Fiindcă Raluca a fost nou venită, am invitat-o să scrie ea cum vede Ghana cu ochii vizitatorului, considerând că după 6 luni eu am început să mă obişnuiesc cu ţara, oamenii şi metehnele lor. În cele două săptămâni despre care scrie Raluca am fost în permanenţă împreună, aşa că din loc în loc am mai adăugat şi eu câte un paragraf la jurnalul ei.

Raluca Zaharia 1. Accra Zbor peste Sahara

Plec în vizită la Ionuţ. Nu ştiu nimic despre Ghana în plus faţă de ce mi-a povestit el. Sunt curioasă să aflu cum sunt locurile, oamenii, cum e viaţa acolo. Fără să fi vorbit dinainte despre asta, mi-e clar că nu mă aşteaptă o vacanţă obişnuită, cu hoteluri standard în care ştii la ce să te aştepţi şi program stabilit dinainte.

Zbor prin Istanbul, de unde avionul taie toată Sahara până în Accra. Abia ce trecem de coasta de nord a Africii şi se vede deşertul. Mă uit pe geam cu poftă, îmi vine să mă tot întorc la vecinul din stânga şi să-i zic: ‘ai văzut, ai văzut?’. Văd dunele, văd zone aride, văd canioane şi platouri uriaşe, care de sus par că au tot soiul de forme. E ca atunci când vezi chipuri şi animale în forma norilor. Câteodată mi se pare că văd forma unei ţări sau a unui continent. Pe alocuri mi se pare că văd schelete uriaşe de dinozauri. Oricât de întinsă ar fi Sahara, nu mă plictisesc uitându-mă. Doar că, de la un moment dat, praful purtat de Harmatan, vântul care bate în perioada asta, nu mă mai lasă să văd nimic. La timp, pentru că apune soarele. De data asta, nu mă mai abţin şi-i atrag atenţia vecinului, să se uite şi el: jos e deşertul roşu închis, aproape negru, deasupra cerul, de un albastru intens şi la mi