Apelul liderului PKK Abdullah Ocealan la incetarea focului impotriva Turciei, precum si angajamentul reciproc al Ankarei de a nu-i mai ataca pe militantii kurzi, pot avea un impact mult mai mare fata de precedentele doua incercari de incheiere a unui conflict ce a marcat zona Orientului Mijlociu timp de aproape 30 de ani.

Situatia prezenta se datoreaza pozitiei Irakului, dar si a Siriei, in mod particular, doua state care nu mai detin calitatea de jucator geostrategic in Orient, deci care nu mai au capacitatea de a-si exprima interesul national dincolo de propriile granite.

In conditiile date, atat Ankara cat si puterile occidentale sunt interesate de solutionarea problemei kurde prin reconstituirea Kurdistanului, rupand partea nordica a Irakului, deja autonoma si cu relatii dezvoltate atat cu Turcia cat si cu Azerbaidjan, si posibil partea nord-estica a Siriei, in schimbul stabilitatii si pacii in Turcia.

Acest scenariu convine statelor arabe, in special sauditilor, care isi doresc ca Turcia sa nu fie nevoita sa intervina in Irak, intr-un posibil conflict impotriva kurzilor.

Mai mult decat orice, refacerea Kurdistanului ar conduce catre o presiune externa asupra Iranului, un alt stat cu o puternica minoritate kurda.

Intr-o perspectiva de ansamblu, incepand de la interventia militara din Afganistan, pana la invadarea Irakului, in 2003, continuand cu Primavara Araba si oprindu-ne le posibila constituire a Kurdistanului, vorbim de o politica a Statelor Unite de a-si pastra suprematia in Eurasia si implicit statutul de lider mondial.

In acest scenariu, bazat pe caderea regimului condus de Bashar al-Assad si crearea noului stat, se pune in aplicare teoria geopolitica a containment-ului, cunoscuta si ca politica de ingradire, elaborata de catre George Kennan in perioada Razboiului Rece.

Vo