Traian Băsescu, președintele pe proceduri al României, a acordat, pe 21 martie, la alegere, două calificative Parlamentului, după trimiterea către acesta a unei legi ce modifica statutul cadrelor militare: cea mai importantă putere în stat comite „ori un act de trădare națională, ori un act care vădește o profundă prostie“. Dacă trădarea națională depistată precoce de Băsescu s-ar conforma prevederilor Codului Penal, cîteva sute de senatori ar fi repejor încolonați, în ritmic zăngănit de cătușe, pe drumul de costișe ce duce la Jilava. Faptul că Băsescu afirmă despre legiuitor că este „prost“ ține de conduita publică, de vocabularul și de apertura sa culturală ce aruncă în extaz o pătură a intelectualității umaniste. Pentru ca dialogul interinstituțional să se poarte în registrul indus de șeful Statului, s-ar cuveni, probabil, ca din năduful a sute de parlamentari, astfel rușinați, să-și ia zborul către numărul unu în stat sinonime pentru „prost“ precum „dement“, „descreierat“, „nebun“, „bleot“, „tălășman“, „nătăbîz“, „țicnit“, „tălîmb“, „tontolete“, „nătărău“, „cherapleș“ etc. Proaspăta defulare a șefului Statului întărește, în interpretarea mea, ceea ce m-am străduit să argumentez și în alte comentarii: dezîntronizat, la referendum, de votul a nouă români din zece, Băsescu moțăie într-un profan mediocru din care se trezește, de obicei, pentru a sesiza Occidentul ce de inamici voraci plănuiesc răul țărișoarei. Acum tocmai se urzește o conspirație pentru „decapitarea Armatei Române“. Nu mai intru în detalii ce vor fi fiind cunoscute din presă. Menționez doar că nici n-a fost trîntită legea cu pricina pe masa Parlamentului și, susține Băsescu, trecerea în rezervă a 51 de generali pînă la sfîrșitul anului „a atras deja atenția partenerilor din țările NATO“. Doar Alianța Nord-Atlantică n-a fost trecută de Băsescu pe lista instituțiilor occidentale neliniștite d