Un autoturism marca VOLSKWAGEN PASSAT a fost indisponibilizat de către poliţiştii de frontieră mehedinţeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, după ce fusese semnalat ca fiind furat din Slovacia.
În seara zilei de 27 martie, ora 17.00, s-a prezentat la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I pentru a intra în România conducând un autoturism marca Volskwagen Passat, cetăţeanul sârb K. Milance, în vârstă de 40 de ani. din localitatea Kladovo, Republica Serbia.
„La controlul de frontieră existând suspiciuni în legătură cu modul legal de deţinere al autoturismului de către K. Milance, poliţiştii de frontieră au verificat amănunţit documentele de identificare prezentate de către aceasta. Verificările efectuate de poliţiştii de frontieră, în bazele de date naţionale au stabilit că autoturismul aparţine unui cetăţean slovac şi figurează ca fiind furat din Slovacia din data 02.01.2001”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
În cauză, faţă de cetăţeanul sârb K. Milance s-a întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt.
Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie înapoiat proprietarului de drept.