Prezent la conferinţa ''Sportul românesc - momentul zero", premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe cei prezenţi să urgenteze elaborarea unui pachet legislativ pentru susţinerea sportului românesc, reamintind că au existat promisiuni pentru pregătirea acestei strategii încă de acum un an.
„V-am spus că nu pot eu să fac pachetul legislativ privind promovarea sportului, care să includă o strategie pentru următorii 15-20 ani. Haideţi să începem odată, veniţi cu pachetul legislativ, sunteţi în întârziere. Dacă vă aştept prea mult, nu o să mă mai găsiţi în funcţie, dacă nu vă mişcaţi suficient de repede. Sigur, nu vorbesc de o zi sau de o lună, dar a trecut aproape un an de când am avut aceeaşi discuţie”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Primul ministru a adăugat că, alături de ministrul Sportului, îşi asumă adoptarea de către Parlament a acestui pachet legislativ, dar a atenţionat că o astfel de strategie va avea rezultate concrete abia peste aproximativ zece ani: „Sunt suficient de informat despre sport ca să ştiu că orice bani şi orice strategie o începi în 2013 va începe să dea roade poate prin 2023. Sunt foarte conştient de acest lucru, dar haideţi să o începem odată!”.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, i-a propus premierului să fie înfiinţate centre pentru copii şi juniori, mai ales pentru sporturile de echipă, iar ulterior 25-30% din suma obţinută din transferul sportivilor să revină Guvernului.
„Vreau să vă fac o proprunere. Să înfiinţaţi măcar 50 de centre de copii şi juniori, nu numai la fotbal, ci la toate sporturile de echipă. Dacă Guvernul asigură infrastructura, şcoala şi celelalte materiale specifice copiilor din aceste centre ar fi un lucru extraordinar. Dacă Guvernul investeşte, să spunem, 100 de milioane de lei în 1.000 de fotbalişti în cinci ani, 30% din transferul fiecăruia să