Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şova: Încercăm să ne înţelegem cu Bechtel în privinţa despăgubirilor până în 30 aprilie

Publicat in Mediafax, joi 28 martie 2013 · ·

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, a anunţat, joi, că autorităţile încearcă, până în 30 aprilie, să ajungă la un acord cu compania Bechtel privind despăgubirile pe care le are de achitat statul, însă contractul va înceta oricum.

Dan Şova a declarat, în cadrul unei vizite pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele - Apahida, că, în cazul în care despăgubirile se vor situa în limite normale, se va încheia un acord cu Bechtel, iar dacă nu, se va ajunge la arbitraj, dar în ambele situaţii contractul va înceta.

"Cei de la Bechtel au acceptat ideea încetării contractului, până în 30 aprilie încercăm să ajungem la o concluzie privind despăgubirile pe care le-ar datora statul român. Nu pot să spun cât sunt acestea, nu vreau să anticipez. Soluţia, fie că va fi convergentă sau divergentă, va fi supusă aprobării Guvernului şi Guvernul va avea cuvântul final. Dacă despăgubirile se vor situa în limite normale, atunci vom avea un acord, dacă nu, vom merge la arbitraj, dar oricum contractul va înceta", a spus Şova.

Acesta a adăugat că autorităţile române au achitat, săptămâna trecută, datoria de 50 de milioane de euro pe care statul o mai avea faţă de Bechtel - "cadou de la domnul Boc".

Dan Şova a vizitat, joi, centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele - Apahida şi a spus că lucrările în zona afectată de alunecări de teren vor fi finalizate în acest an, după ce Guvernul va aloca 70 de milioane de lei pentru aceste lucrări.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta declara că este esenţial pentru România să fie continuată construcţia Autostrăzii Transilvania, o soluţie de finanţare a proiectului început în 2004 fiind parteneriatul public-privat. Ponta preciza că pentru ca Autostrada Transilvania să intre pe procedurile de parteneriat public-privat trebui

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°