Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a acordat ieri un incitant interviu "Ziarului de Iaşi", unde explică, printre altele, de ce a ales să candideze la Arad în detrimentul oraşului natal şi de ce susţine acum urbea ardeleană la titlul de Capitală Culturală Europeană. Liderul Forţei Civice înţeapă discret proiectul Mişcării Populare iniţiat de Traian Băsescu şi lasă de înţeles că este dispus să candideze în 2014 la prezidenţiale. "Când Antonescu e candidat la preşedinţie, este o datorie civică pentru 19 milioane de români să contracandideze", spune el
De ce susţin Aradul? Am un angajament cu locuitorii de acolo"
- Unul dintre principalele obiectivele pe care vi le-aţi asumat ca proaspăt senator a fost acela de a pune umărul ca Aradul să devină Capitală Culturală Europeană. Care sunt, din acest punct de vedere, argumentele în plus pe care le are Aradul faţă de Iaşi, şi dacă nu consideraţi că angajamentul dumneavoastră poate fi interpretat ca o trădare a oraşului natal?
- Nu poate fi interpretat în niciun fel ca o trădare. N-ai cum să-ţi trădezi oraşul natal decât în momentul în care începi să-l urăşti. Eu sunt ieşean oricum şi orice aş face, chiar dacă am plecat de ceva vreme de aici. Pe de altă parte, este un angajament faţă de oamenii care şi-au pus încrederea în mine şi faţă de toţi locuitorii Aradului, acela de a încerca să aducem capitala culturii acolo. Câte şanse de succes vor fi, rămâne de văzut. Interesant e drumul până într-un asemenea punct. În ce priveşte reprezentarea Aradului ca senator, trebuie înţelese două lucruri. Am un suflet suficient de încăpător în care să existe şi IaşI, şi Arad, şi asta nu diminuează în nici un fel relaţia cu oraşul meu natal, care e parte din viaţa mea şi sediul celor mai frumoase amintiri ale mele. Mă bucur însă că la capătul diametral opus al ţării se află un oraş în a