Papa Francisc l-a numit joi ca succesor al său la conducerea imensei arhiepiscopii din Buenos Aires pe monseniorul Mario Aurelio Poli, un episcop în vârstă de 65 de ani cu care a colaborat în trecut, a anunţat Vaticanul.
Această nominalizare este prima pe care o face Papa argentinian, ales la 13 martie, în locul lui Benedict al XVI-lea.
În 2002, Ioan Paul al II-lea l-a numit pe monseniorul Poli arhiepiscop auxiliar pentru Buenos Aires, o arhiepiscopie cu 2,5 milioane de credincioşi. Acest episcop a servit alături de cardinalul Jorge Bergoglio, fiind considerat un apropiat al acestuia, până în 2008.
Din 2008, monseniorul Poli a condus dioceza Santa Rosa, în provincia La Pampa.
Pe de altă parte, o vizită în Argentina a Papei Francisc, în prima parte a lui decembrie, anunţată de cotidianul c, care cita surse de la Vatican, nu a fost confirmată în mod oficial încă.