Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Vă garantez că nu voi accepta niciodată în România măsuri ca în Cipru

Publicat in Antena 3, vineri 29 martie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că garantează că nu va accepta niciodată, ca în România să se ia măsuri de genul celor luate în sistemul bancar din Cipru.

"Decizii ca cele din Cipru nu ar fi fost de imaginat acum câţiva ani. În ceea ce mă priveşte vă garantez că niciodată nu voi fi adeptul unor astfel de măsuri sau nu voi accepta astfel de măsuri în România", a afirmat, vineri, preşedintele Traian Băsescu, prezent la Congresul avocaţilor.

Şeful statului a mai spus că situaţia din Cipru arată că "adesea putem să punem sub semnul întrebării principiile pe care le-am afirmat ani de zile".

Traian Băsescu a mai arătat că în Uniunea Europeană sunt state care nu mai acceptă să plătească pentru alte state şi că în curând, peste 2-3 ani, este posibilă o revizuire a tratatelor UE care să afirme diferenţa între statele performante şi cele neperformante.

În acest context, a adăugat şeful statului, România trebuie să accelereze procesul de integrare atât în zona euro, cât şi în spaţiul Schengen, precum şi consolidarea statului de drept.

Băncile din Cipru s-au redeschis joi, după o întrerupere de aproape două săptămâni, în contextul în care ţara a fost constrânsă să accepte un plan de asistenţă financiară internaţională pentru a evita o intrare în incapacitate de plată.

Popular Bank of Cyprus şi Bank of Cyprus, principalele două bănci din insulă, au fost supuse unei restructurări drastice a sistemului bancar în schimbul unui ajutor de 10 miliarde de euro din partea Comisiei Europene, FMI şi a Băncii Centrale Europene, pentru a salva ţara de la faliment.

Băncile cipriote nu şi-au mai deschis porţile după anunţarea, pe 16 martie, a unui plan de asistenţă financiară internaţională în valoare de 10 miliarde de euro, printre ale cărui clauze figura şi obligaţia statului cipriot de a impozita

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 18 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°