Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, actualmente preşedinte al Partidului Forţa Civică (PFC), este prezent azi în judeţ. Vizita a fost anunţată de deputatul Cristian Roman, vicepreşedinte naţional PFC şi coordonator al formaţiunii la nivel judeţean. Potrivit acestuia, fostul premier va participa la o conferinţă de presă, va vizita un agent economic din judeţ şi va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai sindicatelor.
Vizita şefului PFC a fost anunţată încă de săptămâna trecută, de deputatul Cristian Roman, cu menţiunea că sesiunea de lucru din Botoşani se încadrează într-un amplu program de vizite, în care au fost incluse mai multe judeţe.